Statuia lui Ferenc Kölcsey a fost dezvelită

Fiecare om are două patrii. Una mai largă, care este legată de națiunea sa, și una mai intimă, care reprezintă peisajul imediat al patriei sale. Ferenc Kölcsey a primit din partea destinului o patrie cu adevărat specială, mai îngustă. Județul Satu Mare și reședința sa, Carei.

  Farmecul acestei regiuni din Satu Mare, așa cum am văzut-o din impresiile mele personale și din lecturile mele istorice – dacă examinăm mai îndeaproape locația sa – este că se află la intersecția a trei mari peisaje istorice. Este vorba aproximativ de capătul Câmpiei, care se caracterizează prin mai puține monumente și piețe mari. Kölcsey a studiat la Colegiul Reformat din Debrecen, centrul intelectual al Tiszántúl, iar caracterul fondator al acestuia nu poate fi supraestimat. Cealaltă zonă de mare istorie este Felvidék, linia nordică germano-urbană a vechii Ungarii regale, pe care Kölcsey însuși a vizitat-o deseori, deoarece Széphalma și Kassa, simbolul trecutului Kuruc, ale lui Ferenc Kazinczy, se aflau în apropiere. A treia zonă este Transilvania istorică. Strămoșii familiei Kölcsey erau ei înșiși de origine transilvăneană și au păstrat această tradiție. Această Țară a Erdőntuli începe la o îmbrățișare de Carei, dar la doar câteva ore de mers pe cal se află Zsibó, reședința baronului Miklós Wesselényi, iar la doar câteva ore mai departe Castelul Koltó, scena lunii de miere a lui Petőfi, sau Nagybánya, punctul de adunare al armatei transilvănene a lui Bem. Aceste trei zone au fost, desigur, întotdeauna traseul armatelor. Timp de aproape două sute de ani, trupele regilor habsburgici și ale prinților transilvăneni au mărșăluit înainte și înapoi de-a lungul acestui pasaj natural. În Carei, prințul Eszterházy a negociat termenii de pace cu prințul Bethlen Gábor. Nu este o coincidență faptul că aici părțile beligerante au pus capăt în cele din urmă Războiului de Independență Rákóczi.

  Acest comitat era deja cunoscut pentru diversitatea sa în epoca reformei. După emigrarea lui Rákóczi, proprietarii de terenuri au invitat tot mai mulți catolici – inclusiv mulți șvabi care se maghiarizau – să se alăture calvinilor, astfel încât noul sediu episcopal a fost stabilit la Szatmár (német) în locul arhiepiscopiei din Eger, un contrapunct demn de adunarea comitatului și centrul birocratic episcopal din Carei. Partea de nord a comitatului era locuită și de ruteni de rit grecesc, pentru care, în momentul nașterii lui Kölcsey, la mănăstirea piaristă din Carei se tipăreau deja volume ecleziastice în chirilică, iar aici a fost publicat și volumul de lingvistică maghiară al savantului Miklós Révai. Se poate observa că o regiune cu o tradiție în esență kurucă se transforma încet-încet într-o scenă europeană: în 1794, la inaugurarea arhiepiscopului s-au întâlnit iacobinii maghiari, care au fost cu mult înaintea timpului lor în a îndemna la transformarea burgheză și au fost fondatorii erei reformei. Cu siguranță, Kölcsey l-a cunoscut personal pe preotul mănăstirii piariste din Carei, Imre Erdősi, care în februarie 1849 a condus soldații proaspăt instruiți în trenul de gloanțe al trupelor austriece de munte cu o cruce și o Biblie în mână în timpul străpungerii trecătorii Branyiskó.

Acesta a fost mediul intelectual care l-a înconjurat pe poetul Imnului în tinerețe. Nu întâmplător s-a ridicat la nivel național și s-a impus ca patriot, artist și om politic! Puțini știu că Kölcsey a fost un model (aproape un idol) și pentru tânărul baron József Eötvös, viitorul ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în 1848 și 1867, care a fost impresionat de poziția sa morală impecabilă și de performanțele sale oratorice. Chiar și József Habsburg, guvernatorul maghiar, era conștient de realizările literare ale lui Kölcsey atunci când s-au întâlnit la Pest. În mod firesc, Kölcsey a devenit o figură de prim-plan în cadrul Dietei Ordinului de la Bratislava, atât de mult încât, atunci când și-a schimbat funcția de notar-șef al Dietei cu cea de notar al Dietei, însuși cancelarul Metternich s-a plâns că instanța de la Viena nu avea nicio influență asupra proceselor-verbale ale meselor districtuale ale Dietei. Iar cele 52 de comitate le-au primit, extrase pentru a fi prelucrate ulterior, grație expertizei lui Kölcsey!   Dar el i-a apărat, alături de Ferenc Deák, și pe Wesselényi, urmărit penal (care a coordonat eforturile adunărilor maghiare și transilvănene, dar al cărui discurs din Carei a fost considerat o insultă la adresa suveranului) și pe tânărul Lajos Kossuth, arestat la o vârstă fragedă. Bineînțeles, fără niciun onorariu. Astăzi, nu putem decât să ne întrebăm dacă reconstrucția casei județene din Carei, care a fost avariată în cutremurul de la începutul anilor 1800, a fost finalizată cu un împrumut de la familia Károlyi sau cu propriul salariu al oficialilor. În această casă județeană impunătoare, burghezii pro-opoziție, înarmați cu sabie și târnăcop, l-au ales pe Kölcsey ca oficial județean în 1829. Dacă vreți să știți cât de aprinse au fost aceste alegeri locale, vă rugăm să citiți primele pagini ale romanului lui Mór Jókai, Fiii omului cu inima de piatră. Atât nobilii pro-reformă, cât și nobilii bolșevici care doreau să coopereze cu Viena au venit înarmați și pregătiți pentru o bătălie regulată în interiorul zidurilor antice („Pentru că erau foarte fericiți să spargă capetele altora pentru țară, dar nu și capetele lor, ei nu au cerut asta.”) Din fericire, cel mai prestigios aristocrat din Ungaria de Nord, contele György Károlyi, a sprijinit opoziția din umbră, iar acest lucru și-a făcut efectul. Ca prieten al lui Széchenyi și Wesselényi, acest domn activ era unul dintre cei mai respectați politicieni din eșaloanele superioare. Familia bogată ar fi fost îndreptățită prin cutumă la titlul de arhiepiscop ereditar, dar Viena a încercat să împiedice acest lucru. Prin urmare, Károlyi s-au „mulțumit” cu faptul că reprezentantul lor a fost ales în fotoliile de deputat și de magistrat șef de către nobilimea comitatului, care le era îndatorată… Acestui conte György Károlyi i s-a adresat Ferenc Kölcsey, care a scris următorul poem în numele celorlalți (extras):