Provenea dintr-o familie nobilă, tatăl său era Péter Kölcsey, iar mama sa era Ágnes Bölöni. Tatăl său a murit când fiul său avea 5 ani, așa că mama sa l-a trimis la școala din Debrecen, unde a studiat timp de 14 ani, până în 1809. La vârsta de 12 ani, mama sa a murit, iar gospodăria a fost condusă atunci de mătușa Panni, vechea servitoare credincioasă a familiei, care a avut grijă de el și de cei trei frați ai săi. Autoritățile județene l-au numit pe Antal Gulácsy tutore al copiilor orfani, iar acesta a ajutat familia și cu un sprijin financiar.
În 1813 a studiat poezia. În 1805, la înmormântarea lui Mihály Csokonai Vitéz, l-a cunoscut pe Ferenc Kazinczy, a cărui prietenie a avut o mare influență asupra sa. Cam din acest moment, Kazinczy a devenit principalul profesor și model al lui Kölcsey.
În 1809, și-a terminat studiile la Colegiul Reformat din Debrecen și a plecat la Pesta pentru a practica dreptul, dar nu a dat examenul de avocat: a renunțat la drept pentru literatură. La vârsta de 13 ani a scris primele sale poezii. S-a retras pe mica sa moșie din Álmosd, unde a lucrat la fermă și a trăit singur pentru a-și continua studiile. De asemenea, a avut grijă de frații săi mai mici.
La 22 ianuarie 1823, a compus marele său poem Hymnus, a’ Magyar nép zivataros századai (Imnul din secolele furtunoase ale poporului maghiar), care, cu muzica lui Ferenc Erkel, a devenit imnul național al Ungariei. Din 1989, această zi este sărbătorită ca Ziua Culturii Maghiare. Manuscrisul original al lucrării, semnat de Kölcsey însuși, este păstrat la Biblioteca Națională Széchényi.
În 1826, a plecat la Pesta, unde a fondat revista Élet és Literatura (Viața și literatura).
La alegerile din 1829, guvernatorul comitatului, baronul Miklós Vay, l-a numit pe Kölcsey notar adjunct onorific, iar la 17 noiembrie 1830, consiliul de administrație al Academiei Maghiare de Științe l-a numit membru titular provincial al departamentului de lingvistică din Bratislava.
În 1832 a fost ales notar general al comitatului Satu Mare, iar la 6 noiembrie al aceluiași an a fost ales ambasador în Parlament.
Ca om politic, a fost un reformist, luptând pentru reîmpărțirea Transilvaniei și a părților sale, pentru modernizarea constituției prin eliberarea poporului și pentru drepturile limbii maghiare.
După întoarcerea în țară, însă, nu și-a mai asumat niciun rol politic public și s-a dedicat exclusiv literaturii. La 12 noiembrie 1836, a devenit membru fondator al Societății Kisfaludy.
Ultima sa lucrare importantă, Apărarea lui Wesselényi în procesul de infidelitate al prietenului său, i-a epuizat puterile. Referindu-se la integritatea și stima sa extraordinară, Wesselényi și-a amintit de el: „Nu era unul dintre noi”. Moartea sa a fost bruscă. În timpul unei călătorii oficiale, a fost surprins de o ploaie torențială în timp ce călătorea într-o trăsură, a răcit și a murit pe 24 august 1838, după o săptămână de boală.
Fiecare om are două patrii. Una mai largă, care este legată de națiunea sa, și una mai intimă, care reprezintă peisajul imediat al patriei sale. Ferenc Kölcsey a primit din partea destinului o patrie cu adevărat specială, mai îngustă. Județul Satu Mare și reședința sa, Carei.
Farmecul acestei regiuni din Satu Mare, așa cum am văzut-o din impresiile mele personale și din lecturile mele istorice – dacă examinăm mai îndeaproape locația sa – este că se află la intersecția a trei mari peisaje istorice. Este vorba aproximativ de capătul Câmpiei, care se caracterizează prin mai puține monumente și piețe mari. Kölcsey a studiat la Colegiul Reformat din Debrecen, centrul intelectual al Tiszántúl, iar caracterul fondator al acestuia nu poate fi supraestimat. Cealaltă zonă de mare istorie este Felvidék, linia nordică germano-urbană a vechii Ungarii regale, pe care Kölcsey însuși a vizitat-o deseori, deoarece Széphalma și Kassa, simbolul trecutului Kuruc, ale lui Ferenc Kazinczy, se aflau în apropiere. A treia zonă este Transilvania istorică. Strămoșii familiei Kölcsey erau ei înșiși de origine transilvăneană și au păstrat această tradiție. Această Țară a Erdőntuli începe la o îmbrățișare de Carei, dar la doar câteva ore de mers pe cal se află Zsibó, reședința baronului Miklós Wesselényi, iar la doar câteva ore mai departe Castelul Koltó, scena lunii de miere a lui Petőfi, sau Nagybánya, punctul de adunare al armatei transilvănene a lui Bem. Aceste trei zone au fost, desigur, întotdeauna traseul armatelor. Timp de aproape două sute de ani, trupele regilor habsburgici și ale prinților transilvăneni au mărșăluit înainte și înapoi de-a lungul acestui pasaj natural. În Carei, prințul Eszterházy a negociat termenii de pace cu prințul Bethlen Gábor. Nu este o coincidență faptul că aici părțile beligerante au pus capăt în cele din urmă Războiului de Independență Rákóczi.
Acest comitat era deja cunoscut pentru diversitatea sa în epoca reformei. După emigrarea lui Rákóczi, proprietarii de terenuri au invitat tot mai mulți catolici – inclusiv mulți șvabi care se maghiarizau – să se alăture calvinilor, astfel încât noul sediu episcopal a fost stabilit la Szatmár (német) în locul arhiepiscopiei din Eger, un contrapunct demn de adunarea comitatului și centrul birocratic episcopal din Carei. Partea de nord a comitatului era locuită și de ruteni de rit grecesc, pentru care, în momentul nașterii lui Kölcsey, la mănăstirea piaristă din Carei se tipăreau deja volume ecleziastice în chirilică, iar aici a fost publicat și volumul de lingvistică maghiară al savantului Miklós Révai. Se poate observa că o regiune cu o tradiție în esență kurucă se transforma încet-încet într-o scenă europeană: în 1794, la inaugurarea arhiepiscopului s-au întâlnit iacobinii maghiari, care au fost cu mult înaintea timpului lor în a îndemna la transformarea burgheză și au fost fondatorii erei reformei. Cu siguranță, Kölcsey l-a cunoscut personal pe preotul mănăstirii piariste din Carei, Imre Erdősi, care în februarie 1849 a condus soldații proaspăt instruiți în trenul de gloanțe al trupelor austriece de munte cu o cruce și o Biblie în mână în timpul străpungerii trecătorii Branyiskó.
Acesta a fost mediul intelectual care l-a înconjurat pe poetul Imnului în tinerețe. Nu întâmplător s-a ridicat la nivel național și s-a impus ca patriot, artist și om politic! Puțini știu că Kölcsey a fost un model (aproape un idol) și pentru tânărul baron József Eötvös, viitorul ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în 1848 și 1867, care a fost impresionat de poziția sa morală impecabilă și de performanțele sale oratorice. Chiar și József Habsburg, guvernatorul maghiar, era conștient de realizările literare ale lui Kölcsey atunci când s-au întâlnit la Pest. În mod firesc, Kölcsey a devenit o figură de prim-plan în cadrul Dietei Ordinului de la Bratislava, atât de mult încât, atunci când și-a schimbat funcția de notar-șef al Dietei cu cea de notar al Dietei, însuși cancelarul Metternich s-a plâns că instanța de la Viena nu avea nicio influență asupra proceselor-verbale ale meselor districtuale ale Dietei. Iar cele 52 de comitate le-au primit, extrase pentru a fi prelucrate ulterior, grație expertizei lui Kölcsey! Dar el i-a apărat, alături de Ferenc Deák, și pe Wesselényi, urmărit penal (care a coordonat eforturile adunărilor maghiare și transilvănene, dar al cărui discurs din Carei a fost considerat o insultă la adresa suveranului) și pe tânărul Lajos Kossuth, arestat la o vârstă fragedă. Bineînțeles, fără niciun onorariu. Astăzi, nu putem decât să ne întrebăm dacă reconstrucția casei județene din Carei, care a fost avariată în cutremurul de la începutul anilor 1800, a fost finalizată cu un împrumut de la familia Károlyi sau cu propriul salariu al oficialilor. În această casă județeană impunătoare, burghezii pro-opoziție, înarmați cu sabie și târnăcop, l-au ales pe Kölcsey ca oficial județean în 1829. Dacă vreți să știți cât de aprinse au fost aceste alegeri locale, vă rugăm să citiți primele pagini ale romanului lui Mór Jókai, Fiii omului cu inima de piatră. Atât nobilii pro-reformă, cât și nobilii bolșevici care doreau să coopereze cu Viena au venit înarmați și pregătiți pentru o bătălie regulată în interiorul zidurilor antice („Pentru că erau foarte fericiți să spargă capetele altora pentru țară, dar nu și capetele lor, ei nu au cerut asta.”) Din fericire, cel mai prestigios aristocrat din Ungaria de Nord, contele György Károlyi, a sprijinit opoziția din umbră, iar acest lucru și-a făcut efectul. Ca prieten al lui Széchenyi și Wesselényi, acest domn activ era unul dintre cei mai respectați politicieni din eșaloanele superioare. Familia bogată ar fi fost îndreptățită prin cutumă la titlul de arhiepiscop ereditar, dar Viena a încercat să împiedice acest lucru. Prin urmare, Károlyi s-au „mulțumit” cu faptul că reprezentantul lor a fost ales în fotoliile de deputat și de magistrat șef de către nobilimea comitatului, care le era îndatorată… Acestui conte György Károlyi i s-a adresat Ferenc Kölcsey, care a scris următorul poem în numele celorlalți (extras):
Idvez légy szeretett, idvez légy dísze nemednek,
Károli szép törzsök méltó fakadéka nemes gróf!
Idvez légy, és híveidet kik örömre hevűlvén,
Könnyek alatt ragyogó szemmel járúlnak elődbe,
…
Károli légy koszorút tőlünk, légy gyermeki hálát,
S ünnepi ömledezést! Neked ég minden kebel és szív,
Minden ajak rebegése Tiéd! légy idvez örökre!
És mikor a Haza fűz fiatal fürtödre borostyánt,
S áldozatid bérét magos ének zengzeti nyújtják;
Vagy mikor a sokaság fennhangzó tapsai várnak
Míg a pesti mező dobogó paripáid alatt reng:
El ne feledd, hogy híveidet messzére s közelről
Hozzád hő szeretet szakadatlan láncai vonják.
1829.
Un alt conte Károlyi, István a fost unul dintre fondatorii Academiei Maghiare de Științe (cu 20.000 de florini de aur), a condus mai multe companii economice, iar în 1848 a fost exponentul unui regiment complet de husari, care i-a purtat numele în Războiul de Independență. Se poate observa, așadar, că veniturile conacelor din jurul lui Carei au fost într-adevăr folosite în slujba țării. Ars Poetica conform căreia „moșia nu este a ta…” făcea parte din conceptul adevăraților nobili, conform căruia vasta proprietate funciară trebuia folosită în beneficiul țării și al națiunii. Această filozofie publică nu este, evident, fără legătură cu faptul că trimisul lui Ferenc Kölcsey în comitatul Szatmár a devenit una dintre creațiile politice și etice definitorii pentru întreaga tabără reformatoare maghiară care avea să apară. Contele de Károly a susținut principiul conform căruia șerbii trebuie să devină cetățeni liberi și că despăgubirile proprietarilor nu trebuie să fie stabilite în favoarea părții mai puternice, adică a nobilimii, și a contribuit astfel la succesul cauzei emancipării șerbilor fără plată.
În cursul luptei îndelungate, Viena a numit în fruntea comitatului un administrator imperial, pe care majoritatea reformistă a reușit să îl înlăture abia în 1846. Noul lider pro-Kossuth a fost inaugurat cu mare ceremonie la Carei. La această sărbătoare a participat și poetul Sándor Petőfi, cunoscut la nivel național, care nu mai fusese niciodată la un bal județean până atunci și nici de atunci. Cu toate acestea, cu această ocazie a întâlnit-o pe iubirea vieții sale, Julia Szendrei, și și-a îmbogățit opera poetică cu cele mai mari poezii lirice pe care le putea scrie un bărbat căsătorit. Sunt sigur că spiritul poetului din Imnul trebuie să fi planat asupra acestei întâlniri. Căci gazdele lui Petőfi au fost Endre Pap, un avocat care și-a început ticluiala sub conducerea lui Ferenc Kölcsey, și Ignác Riskó, notarul șef al comitatului, care a dus mai departe moștenirea lui Kölcsey. Poate că din recunoștință individuală și patriotică, poetul a scris omagiul său pentru Ferenc Kölcsey. Cu aceasta închei omagiul meu adus creatorului rugăciunii noastre naționale, pentru că simt că Sándor Petőfi a spus totul în numele nostru, al urmașilor noștri îndepărtați!
Hát e falak közt hangozának
Nagy szavaid, oh Kölcsey?…
Ti emberek, nem féltek: épen
E szent helyet ily nagy mértékben
Megszentségteleníteni?
Nem féltek-e, hogy sírgödréből
Kikél a megbántott halott?
Hogy sírgödréből ide jő el,
S – hogy hallgassatok – csontkezével
Szorítja össze torkotok?
Nem, ő a sírt el nem hagyandja;
De lenn, sírjában, nem hiszem,
Hogy könnyei ne omlanának
Éretted, te az aljasságnak
Sarába süllyedt nemzetem!
Mily szolgaság, milyen hízelgés!
S mindig tovább mennek, tovább,
S ki legszebben hízeleg, az boldog. –
Ha már kutyákká aljasodtok:
Miért nem jártok négykézláb?
Isten, küldd e helóta népre
Földed legszörnyűbb zsarnokát,
Hadd kapjon érdeme díjába’
Kezére bilincset, nyakába
Jármot, hátára kancsukát!
Debrecen, 1 martie 2023
Imre Gyarmati
istoric
Ceremonia de inaugurare a statuii lui Ferenc Kölcsey în Nagykároly
Statuia lui Ferenc Kölcsey cu fundal de imn
Dr. Lendvai Csaba | kuratóriumi elnök:
+36-30/383-6826
4171 Sárrétudvari, Kossuth u. 95.
Adószám: 18994649-1-09
© 2023 „Kézenfogva Testvéreinkkel” Sárrétudvari Alapítvány – Minden jog fenntartva